abc

Buna, eu sunt Claudia,

Am 28 ani, locuiesc in Malta de 8 ani, sunt mamica a 2 fetite minunate si din luna Martie sunt Reprezentant Independent Usborne. Sunt o persoana foarte sociala, dependenta de oameni as putea spune, molipsitor de optimista si ambitioasa.

S-a intamplat sa fiu in locul potrivit, la momentul potrivit. Citeam postari pe un grup de mamici, unde incercam sa imi fac o idee despre munca de acasa, sa vad ce mi s-ar putea potrivi. Aici am vazut un comentariu a celei care urma sa imi fie mentora si i-am cerut detalii despre inscriere. Acel comentariu a fost cea mai buna decizie , dupa cea de a deveni mama. Acum am un motiv in plus sa ma trezesc dimineata.

Afacerea mea in imagini

123
Untitled design (1)
Untitled design (2)
Untitled design

Cine esti si in ce crezi?

Inca nu am o afacere care sa contribuie substantial la bugetul casei, asa ca eu consider ca sunt o mamica antreprenor in devenire, muncesc in fiecare zi de acasa, invat, invat si iar invat si ma zbat sa construiesc ceva frumos pentru mine, pentru familie , dar si pentru societatea in care traiesc.
Cand am inceput nu stiam nimic despre lumea vanzarilor; de fapt stiam ca oamenii cumpara absolut orice produs care are o eticheta mare cu REDUCERE sau PROMOTIE. Am inceput sa caut pe Google non stop idei despre ce inseamna companiile MLM, despre marketing, despre Social Media, despre cum sa vind, scopul meu era sa vand acele carti pe care le cumparasem.
Acum, la aproape 9 luni de cand am inceput, pot spune ca in sfarsit incep sa vad rezultate, am descoperit intre timp oameni frumosi de la care am primit si primesc in continuare informatii valoroase iar munca mea nu a fost in zadar. Nu vine nimeni sa te traga de maneca si sa te intrebe daca vinzi ceva, dar am invatat cum sa ii trag eu pe ei de maneca intr-o maniera eleganta. In ce cred? In perseverenta !

Care este super-puterea ta?

Sunt un altfel de educator 🙂

Cand ai realizat ca iti doresti propria afacere?

In momentul in care am pierdut controlul asupra fetitelor mele. Erau bine, stateau cu bunica acasa, dar mami si tati munceau non stop. Cand am vazut ca nu mai exista acea conexiune intre noi si fetite, ca lipsa noastra le afecteaza foarte tare emotional, am stiut ca trebuie sa fac o schimbare rapida. Imi era dor de ele, erau zile cand munceam si 13 ore. Din disperare a luat nastere acest proiect, de care azi sunt foarte manda. Acum imi organizez timpul exact asa cum vreau, dupa nevoile mele si ale familiei.

Cand ai simtit pentru prima oara ca prinzi aripi, ca esti incurajata, ca poti deveni ce vrei tu sa devii?

Exact cand am primit prima comanda. Mi se parea ireal faptul ca un strain imi acorda incredere, vrea cartile mele, ba mai mult, este de acord sa faca plata in avans dupa cum am cerut si sa astepte. Atunci am stiut ca se poate, evident cu multa stradanie, dar visul meu poate deveni realitate.

Cat de departe ai avansat in realizarea acestei motivatii?

Desi au trecut 9 luni, teoretic sunt tot la inceput, o afacere se cladeste in timp... dar am ajuns in punctul in care ma cunosc foarte multi oameni, sunt multumiti de serviciile mele, sunt foarte incantati de carticele si au inceput sa faca recomandari, atat pe retelele de socializare cat si in mediul offline.

Cui se adreseaza produsele si serviciile tale?

Teoretic , aceste carti se adreseaza copiilor intre 0 si 18 ani. Eu as spune altfel, aceste carti se adreseaza tuturor celor care vor sa invete, indiferent de varsta. Trebuie sa recunosc, de fiecare data cand comand o carte noua pentru un client, o rasfoiesc bine inainte sa o livrez. Mi-a placut scoala, am invatat de drag si am citit foarte mult, dar descopar acum multe informatii pe care le uitasem, sau nu le-am invatat niciodata ca elev.
Spre exemplu, o carte adresata copiilor de 4 ani, ne poate invata lucruri nestiute despre animalele marine, sau o carte recomandata copiilor de 3 ani ne invata o limba straina, alta despre emotii, depresie, relatii, desi initial a fost scrisa pentru copilasii de 9 ani.

Ce valoare aduce in societate afacerea ta?

Educatia este cel mai de pret dar pe care il oferim copiilor nostri. Intr-o lume in care tehnologia este peste tot in jur si din pacate ne indeparteaza, eu vin cu un produs care nu doar educa, dar creeaza legaturi stranse intre parinte si copil, intre dascal si elev. Sunt unice momentele in care deschizi o carte in fata bebelusului tau si cu o voce lina incepi sa ii citesti o poveste. Oamenii au nevoie de carti, avem nevoie sa ne deconectam din cand in cand de la realitate, sa ne lasam dusi de valul imaginatiei.

Cum se impaca statutul de antreprenoare cu cel de sotie si proaspata mamica?

PERFECT MATCH !

Poate putin tabu, dar ai reusit sa gasesti un echilibru intre familie si afacere? Vrem si noi sa stim cum.

Echilibru exista de mult in viata mea, pentru ca a fost destul de dificila adaptarea la viata de mamica. Am invatat sa imi setez prioritatile. Cand a aparut afacerea a fost doar o chestiune de timp, trebuia sa stiu ce am de facut ca sa stiu cum sa gestionez timpul. In general muncesc foarte mult dimineata, imi fac postari pentru platforma sociala, raspund mesajelor, poze, clipuri, fac liste si listute cu tot felul de idei, citesc, daca imi mai ramane ceva timp dau drumul unui webinar si ascult in timp ce fac treburile casei. Evident exista zile in care fac mai multa curatenie sau, exista zile in care ma concentrez pe afacere 100% dar, mai exista si acele zile in care orice plan am avut, cade pentru ca una dintre fetite este bolnava. Cum am zis, imi setez prioritatile, am un plan general pentru fiecare saptamana, dar fiecare zi e diferita.

Care au fost cele mai mari provocari la inceput?

Ai avut un plan de afaceri inainte de a deveni antreprenoare? Daca nu, prin prisma experientei pe care o ai acum, ce crezi ca era obligatoriu de luat in considerare inca dinainte de a porni efectiv afacerea?

Nu am avut un plan, ideile au venit pe masura ce eu si afacerea ne dezvoltam. Nu stiu sincer daca as schimba ceva, probabil s-ar intampla la fel dar as sari 2, 3 pasi, de exemplu, calitatea imaginilor pe care eu le postam in social media nu se compara cu cele de acum, probabil nu as mai fi experimentat atat. In offline, cred eu, am inceput bine, am dat sfoara in tara inainte de a avea efectiv cartile in mana, aveam flyere la supermarketul din colt si poster in salonul cosmeticienei de pe strada mea, inainte sa fi avut idee cum arata cartile in realitate.

Care au fost cele mai mari provocari in afacerea ta pana acum?

O provocare foarte mare a fost sa conving oamenii de seriozitatea mea. Traiesc intr-o tara in care localnicii au inceput sa se sature de straini, mi-a fost putin frica de nebunia mea de proiect dar, azi o persoana, maine alta, am ajuns sa fiu cunoscuta, oamenii au vazut ca isi primesc produsele comandate, s-au bucurat de faptul ca am reusit impreuna sa gasim carticelele perfecte pentru copiii lor si s-au deschis spre colaborare.

Care sunt proiectele tale de viitor?

Imi doresc mult sa introduc aceste carti in fiecare scoala din Malta, fara exceptie.

Ce sfat ai sa le dai femeilor care doresc sa-si deschida propria afacere?

Sa incerce! Cel mai mare esec este atunci cand nu incerci.
https://www.facebook.com/MaltaBooksMT