Sunt Cristina, mama care scrie câte-n lună și-n stele. Din mânuțele mele ies povești personalizate, împachetate frumos în cărți 100% unice pe lume.
În „Căsuța Poveștilor” mai meșteresc și scrisorele pentru Moș Crăciun sau povești cu haz și învățăminte.
Afacerea mea in imagini
Cine esti si in ce crezi?
Sunt Cristina și cred în puterea poveștilor de a vindeca, de a bucura și de a elibera. Mai cred că dacă îți dorești cu toată puterea, visele chiar pot deveni realitate. Și mai cred că super-eroii există!Care este super-puterea ta?
Super-puterea mea este scrisul. Am descoperit asta când eram încă o fetiță cu codițe și purtam uniformă cu guleraș alb, apretat de mama și mi s-a confirmat mai departe, la școala de jurnalism.Dar mai am o super-putere fără de care nu aș putea să scriu: sunt super empatică, reușesc să mă potrivesc în încălțările oricărui om, fie mic, fie mare. Sunt un observator nevăzut, cred că într-o altă viață am fost o umbră sau poate chiar o pisică, așa că îmi plac tare mult.
Cand ai realizat ca iti doresti propria afacere?
Pot identifica exact momentul: scriam prima poveste pentru copii pe care am compus-o chiar pentru pruncul meu, eram o proaspătă mămică, copleșită de emoții, și când am pus punct, mi-am zis: „eu pot să fac asta! Eu pot să scriu povești pentru fiecare copil în parte. Am în mine toate resursele!”. Nici nu am căutat foarte mult, nu mi-am făcut un plan amănunțit, pur și simplu m-am avântat pentru că am simțit că este cea mai bună decizie.Cand ai simtit pentru prima oara ca prinzi aripi, ca esti incurajata, ca poti deveni ce vrei tu sa devii?
Mi-a dat Cel de Sus cea mai bună mamă pe care aș fi putut-o avea, care a văzut mereu în mine un viitor om cu potențial, curajos, capabil. Și asta mi-a dat aripi. De-a lungul zborului, am avut confirmări importante în viață, îmi amintesc de un profesor în mod special, fondatorul Școlii de Jurnalism din Iași. Îmi amintesc bine momentul, vorbea aproape în șoaptă, cu o voce atât de gravă, de aveai impresia că se pregătește să își recite rolul dintr-o piesă de operă dramatică. Se pregătea să mai pufăie o dată pipa, când mi-a spus: „Cristina, văd în tine foarte mult talent, nu toată lumea are asta. Știi ce vreau de la tine? Să scrii, să scrii, să scrii cât de mult!”. Mi-au tremurat picioarele, dar mâinile nu. Așa că i-am urmat sfatul. Am scris, am scris, am scris.Iti amintesti ce voiai sa te faci cand erai micuta?
Am vrut foarte, foarte mult să devin jurnalist. Îmi amintesc cum țineam tubul de fixativ al mamei sau telecomanda și transmiteam „live, din dormitorul meu”.Oarecum, nu sunt departe de visul meu de atunci. Am fost și jurnalist, dar doar după ce am devenit mamă, am văzut mai clar ce cale trebuie să urmez.
