Sunt o femeie optimistă, care în urmă cu patru ani a hotărât să înceapă ceva pe cont propriu, chiar dacă cei din jur i-au spus că-i nebună și nu va reuși.
De profesie sunt cadru didactic, la catedră întotdeauna m-am simțit în largul meu pentru că ador copiii, dar la un moment dat am ajuns intr-un punct in care simțeam că pot mai mult și merit mai mult. Așa a apărut în viața mea network-marketing-ul și am început propriul business.
Prin ceea ce fac îi ajut pe cei din jurul meu, deschiși să se lase învățați, să își atingă obiectivele, în timp ce le ating și eu pe ale mele.
Afacerea mea in imagini
Cine esti si in ce crezi?
Sunt o persoană care întotdeauna face ceea ce spune și cred cu tărie că scopul meu pe-acest pământ este să aduc o schimbare pozitivă în viața celor din jurul meu.Care este super-puterea ta?
Super-puterea mea este curajul de a o lua de la capăt ori de câte ori este necesar.Cand ai realizat ca iti doresti propria afacere?
În primul an de facultate, când m-am angajat pentru prima dată, ca vânzător de merdenele intr-o patiserie. Atât de urât s-au purtat cu mine, și nu neapărat angajatorii, ci colegii, încât am decis că eu nu voi mai lucra niciodată la patron, voi fi propriul meu șef.Cand ai simtit pentru prima oara ca prinzi aripi, ca esti incurajata, ca poti deveni ce vrei tu sa devii?
Când am urcat pentru prima dată pe scenă la Sala Palatului și am fost recunoscută pentru ceea ce realizasem.Iti amintesti ce voiai sa te faci cand erai micuta?
Medic sau profesor.Cat de departe ai avansat in realizarea acestei motivatii?
Destul de departe.Cui se adreseaza produsele si serviciile tale?
Tuturor persoanelor.Ce produse si servicii ofera afacerea ta?
Superalimente nutritive, produse dermatocometice și truse de beauty, premiate si recunoscute, pachete pentru detox si remodelare corporală, produse pentru sportivi.Cum ii bucura pe ceilalti afacerea ta?
Prin faptul că arăt mai bine, se simt mai bine. Se dezvoltă personal, dar și financiar.Ce nevoi realizeaza produsul/serviciul tau?
Este pliabil pe nevoile oricărei persoane.Ce valoare aduce in societate afacerea ta?
Plus valoare. Oamenii devin încrezători în propriul potențial și îl dezvoltă la maxim.Cui se adreseaza afacerea ta?
Oricui.Dupa ce valori se ghideaza afacerea ta?
SimplitateDevotament
Integritate
Onestitate
Mediu de creștere
Care este relatia afacerii tale cu comunitatea Antreprenoare? Ce simti ca primesti de la comunitate si ce ii oferi?
Ofer flexibilitate si primesc apreciere.Cum se impaca statutul de antreprenoare cu cel de sotie si proaspata mamica?
Nu sunt nici soție, nici mămică, dar s-ar împăca foarte bine, deoarece această activitate îți oferă posibilitatea să îți stabilești când, unde și cu cine lucrezi.Poate putin tabu, dar ai reusit sa gasesti un echilibru intre familie si afacere? Vrem si noi sa stim cum.
Simplu. Lucrez de acasa, 80% on.line.Ce consideri ca a contribuit mai mult la crearea si dezvoltarea propriului business: educatia pe care ai primit-o in cadrul institutiilor de invatamant sau autoeducatia antreprenoriala, la care ai contribuit tu, prin propria formare? De ce?
Autoeducația. Deși sunt profesor, trebuie să recunosc faptul că școala, dar și societatea, nu ne învață cum să fim antreprenori, ci cum să fim buni angajați.Cum va spune Mos Craciun povestea voastra in aceasta iarna?
O poveste de succes!Daca ai putea sa te caracterizezi in trei cuvinte, care ar fi acelea?
SociabilăPerseverentă
De încredere
Daca afacerea ta ar fi o poveste, cum ar fi aceasta?
O poveste cu suișuri și coborâșuri, dar cu happy end!Care au fost cele mai mari provocari la inceput?
Disciplina și educația financiară.La sfârșit de lună cheltuielile mele erau cu mult peste profit:))
De ce ai ales acest domeniu si care sunt, in doua cuvinte, avantajele si dezavantajele lui in Romania anului 2018?
Avantaje sunt multe, dar cred că cel mai important este faptul că îți oferă posibilitarea de a alege și de a lucra oriunde în lumea asta.Un dezavantaj ar putea fi faptul că te scoate din zona de confort și este nevoie de perseverență.