44219845_2071269432923882_3894896723079725056_n (1)

Afacerea mea e una nascuta din iubire pentru culori, sunt un fost inginer constructor specializat in reabilitari structurale, care, dintr-o mare dragoste pentru pictura si oameni am hotarat sa ma orientez spre pictura. Asa a luat nastere de aproape 5 ani-  Odaia cu picturi – aici se intalnesc oameni care iubesc arta 🙂

Organizez cursuri de desen si pictura pentru copii si adulti, ateliere de pictura pentru copii si adulti si multe altele, iar intre timp pictez live la evenimente, pictez textile, mobila, sticla, pereti… orice bucura privirea oamenilor.

Afacerea mea in imagini

IMG_20180821_201538
45582320_1985604934860329_1622166180846370816_n
IMG_2858
IMG_20171220_161140
44445609_2078817605502398_4345569423860432896_n
44122215_1955260687894754_6276094263486840832_n
IMG_20180814_203243
1 (8)
tablou gruia

Cine esti si in ce crezi?

Eu cred ca arta schimba oamenii, ca ii transforma in persoane mai bune; cred ca pictura ne ajuta sa ne descoperim, sa ne vindecam, sa ne exprimam; cred cu tarie ca pictura aduce bucurie si celui care o realizeaza si celui care o priveste si mai cred ca pictand poti face mult bine, tie si celor din jur.

Care este super-puterea ta?

Super-puterea mea este entuziasmul de care se molipsesc oamenii din jur si prind curaj sa se exprime

Cand ai realizat ca iti doresti propria afacere?

Cand mergeam in fiecare zi la birou si o voce interioara tipa la mine: nu aici trebuie sa fii! du-te acasa, pune mana pe pensula!

Cand ai simtit pentru prima oara ca prinzi aripi, ca esti incurajata, ca poti deveni ce vrei tu sa devii?

Cand sotul meu (iubitul meu pe atunci), din dorinta de a ma incuraja, mi-a daruit culori, pensule si o panza mica si mi-a spus ca el crede cu tarie ca pot face ceva miraculos prin pictura

Iti amintesti ce voiai sa te faci cand erai micuta?

daaaa, vroiam sa ma fac arheolog :))

Cat de departe ai avansat in realizarea acestei motivatii?

Sunt inca pe drum, s-au conturat directiile in care ma indrept dar zilnic, Dumnezeu, Universul, creaza noi punti.

Cui se adreseaza produsele si serviciile tale?

Tuturor, femeilor, barbatilor, copiilor.

Ce produse si servicii ofera afacerea ta?

Pictura pe textile pentru femei, barbati, copii, familii
Pictura live la evenimente- pictura la nunti, botezuri samd
Pictura pe mobilier
Cursuri de desen si pictura pentru copii si adulti
Pictura murala

Cum ii bucura pe ceilalti afacerea ta?

Ii bucura mult, le aduce un soi de bucurie pe care alte lucruri nu reusesc sa o faca; ii scoate din rutina zilnica si le reaminteste ca sunt fiinte unice, pline de stralucire.

Ce nevoi realizeaza produsul/serviciul tau?

Nevoia de a avea incredere in tine, nevoia de a stii ca esti un om extraordinar si unic si ca meriti in viata ta lucruri la fel de unice ca si tine.

Ce valoare aduce in societate afacerea ta?

Aduce oamenilor zambetul pe buze. Prin cursuri adultii devin mai increzatori in ei si mai relaxati iar copii prin o incredere in ei si o concentrare fantastica. Prin pictura la evenimente li se umple sufletul de o energie unica, de neegalat printr-o mie de fotografii iar prin pictura pe textile oamenilor li se reaminteste ca ei nu sunt produse de serie, ca sunt unici, ca pasiunile si gandurile lor conteaza si ca si le pot purta cu mandrie.

Cui se adreseaza afacerea ta?

Tuturor, adulti si copii deopotriva.

Dupa ce valori se ghideaza afacerea ta?

Omenie, sinceritate si prietenie.

Care este criteriul pe care iti alegi furnizorii? Sprijini in vreun fel producatorii locali?

Da, achizitionez materia prima de la producatori locali pe care ii aleg tocmai pe acest criteriu, al creeri unei comunitati care se ajuta sa creasca.

Care este relatia afacerii tale cu comunitatea Antreprenoare? Ce simti ca primesti de la comunitate si ce ii oferi?

Primesc informatii si curaj, ofer experienta mea, in speranta ca voi putea oferi acelasi lucru 🙂

Cum se impaca statutul de antreprenoare cu cel de sotie si proaspata mamica?

Se impaca de minune, nu e usor dar zilnic ma consider norocoasa sa pot trai toate ele 3 roluri simultan.. .4 in curand ca mai vine un bebe pictoricios 🙂

Poate putin tabu, dar ai reusit sa gasesti un echilibru intre familie si afacere? Vrem si noi sa stim cum.

Inca il caut, e instabil rau echilibrul, cred ca secretul e sa lasi cate un pic de peste tot daca vrei sa faci de toate.

Ce consideri ca a contribuit mai mult la crearea si dezvoltarea propriului business: educatia pe care ai primit-o in cadrul institutiilor de invatamant sau autoeducatia antreprenoriala, la care ai contribuit tu, prin propria formare? De ce?

Autoeducatia, pentru ca domeniul meu de acum e total diferit de cel in care am fost formata. Lucru care imi intareste credinta ca ne nastem cu daruri pe care suntem "datori"sa le folosim pentru a crea o lume mai buna.

Cum va spune Mos Craciun povestea voastra in aceasta iarna?

Dragii mosului, Miro a fost tare cuminte anul asta, a facut multe lucruri bune si a inceput dar nu a reusit sa termine tot cam atatea ( :))) ) pentru asta, anul acesta ii voi darui incredere si energie ca la anu sa fie la fel de simpatica incercand sa faca de toate.

Daca ai putea sa te caracterizezi in trei cuvinte, care ar fi acelea?

vesela, vorbareata, increzatoare

Daca afacerea ta ar fi o poveste, cum ar fi aceasta?

A fost odata ca niciodata o zana mica, ea traia intr-o padure magica, gri, in care toata lumea uitase cat de minunata e. Asa ca intr-o zi micuta zana, cautand sa gaseasca o solutie pentru a inveseli oamenii a gasit o pensula magica. Micuta zana a fost foarta incantata si a inceput de-ndata sa coloreze padurea in jurul ei. Oamenii din padure vazand culorile au zambit cu toata inima si au rugat-o sa picteze si partea lor de padure ca sa se poata bucura in fiecare zi. Zis si facut, micuta zana a inceput a picta si a crea pensule mici pentru toti locuitorii padurii. I-a adunat pe toti si le-a aratat cu isi pot picta singuri padurea. Si uite-asa padurea gri a devenit colorata si oamenii din ea plini de bucurie si culoare. Si asta nu-i tot! Magia padurii era atat de molipsitoare incat, oricine trecea pe langa Magica Padure Colorata isi dorea sa-si coloreze viata si zambea instant, plin de bucurie... si tare mi-e ca inca mai e asa. De nu ma credeti, mergeti sa vedeti!

Care au fost cele mai mari provocari la inceput?

Pfff, finantele, clientela,birocratia.. e greu sa pornesti o afacere de la zero, pe cont propriu... dar e si rasplatitor, ti se umple sufletul cand povesteti cum numele a luat nastere in drumul spre casa venind de la Sibiu si cum inca mai ai agenda in care ai desenat zeci de sigle pana ai gasit una pe sufletul tau.

De ce ai ales acest domeniu si care sunt, in doua cuvinte, avantajele si dezavantajele lui in Romania anului 2018?

Pentru ca iubesc arta si oamenii.
Avantajele: aduce o bucurie teribila atat mie cat si tuturor celor cu care intru in contact;
Dezavantajele: produsele de serie tind sa fie atat de bine promovate ca unii oameni nu mai vad utilitatea lucrurilor unice.

Cum apreciezi nivelul pietei locale/regionale pe sectorul tau?

E o piata mica, in crestere constanta am observat.

Cum ti-au influentat viziunea studiile facute in facultate si/sau dupa?

M-au ajutat sa fiu mai pragmatica si sa tin cont de deadline-uri, intr-un domeniu in care punctualitatea nu e chiar un punct forte.

Cum ai pornit afacerea? A fost greu? Ai avut momente de ezitare?

Am pornit-o cu pasi de bebelus, am ezitat un an intreg pana sa parasesc locul de munca unde imi era "caldut" pentru o aventura total noua.

Ai avut un plan de afaceri inainte de a deveni antreprenoare? Daca nu, prin prisma experientei pe care o ai acum, ce crezi ca era obligatoriu de luat in considerare inca dinainte de a porni efectiv afacerea?

Cred ca daca as fi avut unul nu m-as fi apucat, cunoscand acum provocarile imi dau seama ca depui ceva efort in dorinta de a evolua si de a fi drept, totodata. :)))
Daca ar fi sa o iau e la capat, obligatoriu as cauta surse de finantare externe care sa ma ajute sa evoluez mai repede si sa castig timp in domenii gen promovare, site..

Care sunt proiectele tale de suflet realizate pana acum?

Ioi, atat de multe sunt dar sincer cea mai mare bucurie mi-o aduce voluntariatul, pictura la spitalul de copii din Brasov sau din scoli.. in mod voluntar imi vin primele in minte cand vine vorba de suflet.

Care au fost cele mai mari provocari in afacerea ta pana acum?

Sa tin pasul cu schimbarile. Odata cu mamicia, s-a restrans timpul alocat, de unde si provocarea de a fi in ton cu schimbarile din mediul online, aparitia la targuri si alte evenimente consumatoare de timp, utile dar greu de ajuns la ele.

Cum apreciezi sustinerea statului oferita tinerilor intreprinzatori?

Sa spunem ca e mult potential neexploatat de stat in aceasta directie.

Ce propunere de imbunatatire a legislatiei sau a cresterii sprijinului statului ai pentru stimularea dezvoltariii mediului de afaceri?

As ajuta firmele mici prin sustinerea a 1-2 salariati pe o perioada de 1-2 ani, as scuti de impozit pe perioada de 1 an si as aloca un minim finantare pentru inceput; pe cuvant, cu drag ar lupta oamenii mai mult.

Care sunt proiectele tale de viitor?

Planuiesc sa continui cursurile pe care sa le combin cu tehnici de NLP, pentru a ajuta la o dezvoltare personala cat mai sustinuta a cursantilor si planuiesc sa acord mai multa atentie comertului online pentru partea de personalizare prin pictura.

Cu ce se completeaza meseria ta in timpul liber?

Cu plimbari in natura, cu o carte buna, cu un pahar de vin bun.

Ce sfat ai sa le dai femeilor care doresc sa-si deschida propria afacere?

Sa aiba incredere in ele, daca ele simt ca intr-acolo trebuie sa se indrepte sa depuna efort si vor reusi.

Crezi ca poti presara putina „magie” in cafea ca sa poti merge mai departe in fiecare zi pe drumul antreprenoriatului? Ce inseamna aceasta „magie” pentru tine?

"Magia" mea e feedback-ul oamenilor, nu o sa mint, antreprenoriatul si mamicia sunt o provocare, dar cand auzi atatea vorbe calde si cand auzi cum viata oamenilor se schimba in bine, chiar si pentru o clipa, datorita tie... prinzi aripi si o iei de la capat.

Care este momentul tau preferat al zilei?

Seara, inainte de culcare, cand retraiesc emotiile zilei.

Cum te simti ca antreprenoare in Romania?

Mandra, obosita, plina de hotarare si speranta.
Website https://odaiacupicturi.ro